meditatii

Tot mai des mă tresare un trîznet ştiut, dar nu aşteptat:cineva fără rămas bun ne lasă în soartea noastră crîncenă. Astfel de gănduri m-au cuprins cănd m-a ajuns vsstea tristă:Gheorghe Santău a decedat.Căutănd prin pozele vechi,din colegiul Bălcescu de odinioară, din cladirile Gojdu,în dulap am aflat o poezie scrisă de mine.
Pentru o scurtă lămurire menţionez într-un grup am participat la un curs ămpreună cu Alecsandru Ardelean la Bucureşti, şi eram cazaţi în căminul Moxa.În vecinetate pe
str. Sfinţii Voievozii se afla "barul" La Radu, unde dus-întors ne aşezam la trasă.
Din păcate amîndoi sînt in veşnicie, spre amintirea Lor prezentez poemul,să le fiie ţîrana uşoară...

De la Gojdu p-în "La Radu".

Cu cinzeci de ani în urmă
veniseam noi împreună,
doi copilaşi mici din ţară
ajungând in capăitală

plini cu planuri şi admiraţie
oameni mari ca să devinem
noi naivii pe atunci eram:
"kis Marosán" şi "kis Árgyelán"

Crsd căn-am trăit degeaba,
sîntem şi azi cu speranţă:
eu reînsoţit de astă toamnă,
Tu iri avusei nuntă noauă.

Mă numeşti Ştefan cel mare,
eu îţi spun Alexandru şi mai mare:
titlurile ăştea nu prea au valoare,
succesele egale sînt aproape;

învertariile-s spăimântoase
am făcut; nimic, aproape
concluzia e foarte aspru:
am ajuns noi pîn-"La Radu"

scopurii avem, încă multe,
-degeaba- dacă nu mai mrge,
lăsaţine pe noi ori-şi unde
să bem doauă, sau trei bere.

Budapesta la 11 sept 1999. Ştefan Mureşan.