2018. június 26., kedd

 Második rész
Partea a doauă

Răbdai fără cuvinte                                       Acum te salut
amputarea dormitorului băiățesc                  cu rămas bun
căci simțeai                                                     Doamne ajută
toți cu Tine sunt                                            veche Cladiră
cu gât zgârcit                                               de sub plopii din str."Vár"
cu mânele în pumn.                                     Adios și voauă
                                                                    pomii de odinioară
Spune-mi până când stai mai                      nu mi mai aduceți niciodată
Cladiră veche,?                                           miracolul de luna Mai uitată.
De vor demola vreodaă
cu ceva modern să te înlocuiască
rămâi cu fidelitatea noastră,                      Autor un ex-ellev.
și de și zidurile au sicriu
în mahala înprăștiat
sau sub apa Chrișului
visul tău să fie aparat.

2018. június 25., hétfő

Amintiri de clădirea veche i-mi apar             așa mută și deslegată
                                                                      doar pietrele mă întreabă
numerul 1 din strada "Vár".                            bun amic  ce mai faci,cei cu 
                                                                      tine,?
Din trecutul de curând revenit
Adios iți spun în acelaș timp                          Știu și simt și pe tine te doare
Ție : Clădirea Veacă.                                     trecutul și a  noastră soarte.
mi-se pare așa  prin ceață                             Sub geamurile mute
te ivești negorată                                           secrete sunt ascunse
sau învălită în zăpadă.                                  mulțimea elevilor jelând
Te mai amintești?                                        -uni sunt deja sub pământ- ;
stateam brați în brați                                     jeleștei pe cei înprăștiați
de plopii încunjurați                                      fiind fideli sau dejertați.
patrunși de mirosul baljamat
ce junimea și plopii ne-au dat.

Și acum alerg îngrijorat
camerele bine cunoscute,
coridoarele îngolite
zgomot nu le bate
linul trist se așaze.
Spunem Clădirea veacă
ce mai aștepți.
nu mai șoptești.